Intr-o dimineata in care buclele mele se desfatau pe materialul moale si albastru al tricoului, iar copii erau antrenati de stropii repezi ce cadeau pe acoperisul centrului.

V.: - Cum va cheama, doamna?
Eu: - Miruna​!
V.: - Ba nu , doamna! Dumneavoastra nu sunteti doamna Miruna. Doamna Miruna avea parul prins in coc iar dumneavoastra il aveti lasat pe spate.
Eu: - V., eu sunt. Nu ne-am jucat noi cu cuburile data trecuta?
V.: - Doamna, da de unde stiti ca m-am jucat cu doamna Miruna cu cuburile randul trecut? uitandu-se la mine cu ochi mari si jucausi.
Eu: - Pai daca eu sunt Miruna, cum sa nu stiu ca ne-am jucat? Crezi ca nu-mi aduc aminte?
V.: - Doamna, puteti sa va faceti acuma un coc ca sa vad daca semanati cu doamna Miruna?

(...) Acel miros de portocale, vocea ei melodioasă și aspră în același timp, mâinile ei mereu reci și tranpirate. Eram conștient, chiar dacă anestezista și-a dat tot interesul să mă adoarmă. Eram calm și pregătit. Nu era prima dată când urma să fiu operat, dar era prima dată când viața mea era în mâinile ei.

Am simțit cum bisturiul îmi sfâșie carnea. Din ce în ce mai mult, până când pieptul mi se despică în două. Nu puteam să o văd dar o simțeam. S-a oprit dintr-o dată. Mi-a sărutat umărul și apoi și-a continuat treaba.

Obișnuia să facă asta și când eram la școală. Mereu stăteam la ultimile ore împreună, în banca din spate de la geam. Era primăvară când mi-a sărutat prima dată umărul. Nu prea îi înțelesesem gestul dar mi-a plăcut. Avea o fire mai pură și mai sinceră decât ceea ce găsești la fete în general. Majoritatea fetelor de vârsta ei confundau dragostea cu pasiunea aceea nebună și necontrolată. Ea era singura care putea transforma dragostea naivă într-o pasiune nebună. Mereu știa cum să ți le administreze. Nu e de mirare că a ajuns medic. Asta a vrut să facă din totdeauna. Îmi spunea că față de meseria pe care o alesesem eu, meseria ei este ”mână în mână cu Dumnezeu”. Nici o dată nu a înțeles că un om trebuie mai întâi salvat și apoi vindecat. De multe ori mi-a spus că sunt egoist că am ales armata în defavoarea ei.

-          Voi, soldații, sunteți cei mai egoiști oameni de pe Pământ. Nu poți pur și simplu să pleci și să mă lași aici. Ăsta se numește abandon! O să-mi aduc aminte de tine când o să aud semnalul de alrmă a trenului , sau șineșe scrâșnind din cauza frânelor în gară.

Nu a fost niciodată de acord cu mine. Nici nu o învinuiesc. Tot ce a spus ea s-a și întâmplat. Tot ceea ce știa ei despre soldați era faptul că :se omoară între ei, sunt prieteni de conjunctură și sunt amanți scumpi. Așa eram eu. Și tocmai felul meu de a fi a dezechilibrat-o total pe ea. Am reușit să o sec de energie, de iubire și de putere. Am îndepărtat-o de prietena ei cea mai bună, i-am vândut vorbe drăgăstoase și după ce i-am câștigat încrederea am abandonat-o. Probabil că s-a simțit ca și când a fost dată afară din casă, fără nici o haină pe ea. Era secată de sentimente și introvertită. Cum să mai am încredere că ea o să mă facă cu adevărat bine? Dumnezeul ei era dominat de venin. Așteptam să mor, în timp ce inima îmi bătea necontrolat. Aveam impresia că o să-mi sară din piept și așteptam ca aparatul de lângă mine să bipăie puternic, anunțându-mi moartea.(...)

Tacerea din tastatura

Oamenii nu vorbesc.
Oamenii doar tac.
Eu tac alaturi de tine pentru ca tacerea ta imi place.
Noi doi tacem unul langa altul pentru ca linistea ne place.
Singurul zgomot e al tastaturii,
Un zgomot surd de taste in surdina ce rasuna.
Dar noi doi tacem in continuare...
Inimile noastre tipa in timp ce noi doi tacem
Si daca am vorbi...
Am sparge linistea ca pe o sticla
Nu vrem cioburi si sange
Vrem doar liniste.
Mereu tastele vorbesc mai mult ca noi
Gurile noastre tac
Si linistea ne place
Scrisul tipa.
Si noi uitam sa mai vorbim

Dragoste și cărți. - Din ”cutiuța” cu minuni. -

Afară plouă. Trist și sadic început. Nu-i așa, dragule? Înainte când ploua, cineva citea cu mine, acum citesc singură.

Mai ții minte când ne-am pierdut prin vise? Când am citit o zi întreagă?

Patul era un castel frumos, tu stăteai la poartă, eu eram în grădină. Ai văzut că m-am împiedicat și ai strigat cu glas mieros:

-          Nu-ți pierde pantoful, Cenușăreaso!

Am râs atunci. După aceea ai venit la mine, mi-ai ținut chipul de porțelan în mâinile tale moi, și, mi-ai spus că sunt frumoasă. Am pășit într-o pădure cu turtă de ciocolată. Acolo m-ai ținut de mână.

M-ai sărutat galeș pe frunte când ți-am dat o palmă peste spate. M-ai împins într-o pajiște cu mere. Erau multe și bune.

Am fost pe Marte. Ne-am ars, ne-am încălzit și ne-am turnat în ciocolată. Eu eram albă, tu erai negru.

Am ajuns și în New York. Eram în mijlocul străzii când m-ai apucat de braț, m-ai ținut în palmă și mi-ai spus așa: ”Dacă cineva va veni într-o zi la tine și îți va spune că nu există prinți, castele sau calești, să nu-l crezi. Vrea doar să te sperie.”

Atunci chiar îmi erai simpatic. Chiar dacă știam că ești drogat cu vise.              

Dar acum sunt doar eu cu mine. Eu cu cărțile prin care visam împreună. Trăiam amândoi fericiți într-o lume translucidă. Ne bucuram de fiecare filă, o sorbeam și mușcam din coaja amară cu care era învelită.

Plouă. Dar în lumea mea e noapte și Alba-ca-Zăpada încă zace într-un sicriu. Tu erai lumina mea atunci când călcam pe becuri. Cărțile îmi ghidau gleznele.

Acum mă îndrept spre abis. Plin de file și coperți abisul.

N-o să uit ce mi-ai spus. Stai liniștit. Până acum am călătorit fără tine printr-un labirint. M-am întâlnit cu un iepure nebun și cu o regină sarcastică.

Ce să fac? Le-am zâmbit! Am ajuns într-o casă cu pești și cu multă, multă apă. Tu nu erai cu mine. Am vorbit cu un pește surd și mut. L-am înțeles chiar dacă nu făcea nimic altceva decât să-și țuguie într-un mod ciudat buzele. Am făcut toate astea fără tine.

Cărțile nu mor. Vezi tu, dragule? Cărțile nu mor, ele răsar, iar noi nu putem decât să apunem.

Lectie de viata

Oamenii invata lucruri frumoase de la alti oameni.

Zilele trecute, in statia de autobuz, cu doua colege. ”Lume multa. Oameni putini”. Caldura.
Langa grupuletul nostru erau doua fete, presupun ca de la noi din liceu, care discutau despre cele petrecute la scoala. O batranica tot ne dadea tarcoale. Inspira mila. Era garbovita, cu bagaje dupa ea, cu un batic batut de ani pe cap si imbracata destul de gros pentru vremea respectiva. Nu o mai vazusem niciodata si totusi, femeia asta era intruchiparea bunatatii. Dupa ce i-am mai analizat gesturile si infatisara, am vazut ca se aproprie increzatoare de cele doua fete de langa noi si ii intinde uneia o inghetata; o vafa de vanilie.
- Am auzit ca ii spuneai colegei tale sa-ti cumpere o inghetata. Uite inghetata ta!
Fata se uita speriata, putin scarbita de aspectul femeii. A stat putin, iar apoi a luat gustarea din mana batranei, multumindu-i. Batranica a plecat. Gestul mi s-a parut absolut impresionant. Sunt sigura ca femeia aia nu avea nici macar o bucata de paine in bagajele ei. Se citea saracia pe fata ei insa, bunatatea si seninatatea unei fete ridate si mancate de o forta necrutatoare ma uimit, ma frapat efectiv.
De multe ori cei ce nu au nimic au cel mai mult. Aparentele inseala de cele mai multe ori. Sub o infatisare atat de urata bate o inima mult mai calda si mai sensibila decat sub o frumusete plastica. Oamenii batrani se gandesc la copii. Oamenii batrani vor sa vada oamenii fericiti. Din asta traiesc ei. Asta ii tine pe ei in viata intr-o societate in care majoritatea nu-i baga in seama. Se hranesc cu  zambete de adolescente, cu saruturi galese ale cuplurilor indragostite cu chiote de bucurie ale celor mici, cu zborul trecator al pasarilor, cu mieunatul pisicilor si cu seninatatea  mamicilor.
”Dar tu eşti rău şi răneşti tot ce e în jurul tău. Nu-ţi pasă de nimeni şi de nimic, numai de tine. Calci totul în picioare şi te ascunzi în spatele unor ochi care ascund multe” ( www.tumblr.com )

Heart

Decembrie.Vineri.13 - Part 2

Biblioteca era cel mai intim loc din tot campusul. Era destul de mare si de intortocheata. Cu siguranta cel mai linistit loc era in aripa de vest la cartile despre botanica. Foarte rar gaseai cate un ”botanist” pe acolo. Si apoi, mai era...locul nostru...fix langa rafturile cu reviste despre aeronautica. De ce l-am numit asa? Acolo era o canapea si o masa. Acolo s-au petrecut primele momente intime intre mine si ea.
Relatia noastra incepuse in paralel cu relatia pe care o aveam de 4 luni. O avusesem...nu o mai am...am pierdut-o. Ea ma placut. S-a tinut de mine. Era asa naiva, slaba, disponibila. Ma lasa sa-i framant carnea fara sa se impotriveasca numai cand aveam eu chef, timp, pofta de ea. Ma simteam in schimb mizerabil cand dupa ce ma satisfaceam trebuia sa sun acasa. Imi sculam fata din somn in fiecare seara. Mereu imi raspundea adormita sau adormea cu mine la telefon. Iti dai seama de ce ai avut atunci cand nu il mai ai. Imi lipseste vocea aia de copil adormit, putin innecata in tacere, putin neinteleasa, putin revoltata ca i-am tulburat somnul.
La inceputul lunii, cautam cateva informatii despre avioane, pentru un proiect la fizica. Ea m-a cautat si m-a gasit. Era imbracata civil, cu un tricou, blugi, un hanorac gri. Parul desprins, pe spate, putin ondulat la varfuri, ochii verzi, mici. A venit foarte hotarata in fata mea si mi-a spus:
- Cred ca ar trebui sa ma saruti!
- Cred ca ar trebui sa pleci.
- Eu sunt aici. Ea e acolo. Nu-mi pasa, doar saruta-ma.
Toata vointa mea a fost dictata de tonul ei. Asa de hotarata. Am venit ea la mine si m-a sarutat. Ardea de mine. Vrea sa fie ea unica. Nu o iubeam.Nici nu am iubit-o.
Mi-am varat mainile pe talia ei, in timp ce buzele noastre sangerau impreuna. Apoi i-am dus mana dreapta pe gat, iar ce stanga in parul ei rebel. Ea se juca cu mainile prin parul meu...la fel cu facea si...
Am stat asa cateva minute, dupa care i-am strapuns trupul voinic de un perete al bibliotecii. A oftat adanc. Lucrurile scapasera de sub control, asa ca am impins-o. Prima oara a crezut ca e joaca. S-a dat in spate muscandu-si buzele. Avea cateva suvite pe fata, prinse in nebunia noastra trecatoare. S-a aruncat iar in bratele mele. Am mai sarutat-o inca o data scurt si apoi am impins-o.
- Pleaca!
- Te am si te mai vreau!
- Esti proasta.
- M-ai sarutat. Saruti proaste. Si ea e tot proasta?
S-a intors si a plecat. Am ramas acolo. Vream sa-i spun cat de bine m-a facut sa am simt. Era stupida. Era doar...o distractie. Imi placea ca se lasa foarte usor, ba chiar se oferea. Era dispusa sa faca ce vream eu sa fac numai sa o inlocuiasca pe ea. Nu pot sa zic ca a reusit, doar ca poate din cauza ei, am pierdut ceva...